Traduceri pe timp de pandemie

The silver lining sau cum să rămâi optimist pe timpul situației globale în care ne aflăm. Câteva idei despre ce poți face.

În primul rând, sperăm că sunteți bine, sănătoși. Suntem cu gândul la cei din jurul nostru, acum mai mult ca oricând, realizând importanța de a fi alături unii de ceilalți, fie că ne gândim la familie, la colegi sau la partenerii noștri.

Am fost aruncați, pe nepregătite, într-o situație fără precedent în trecutul recent. Ne-am trezit separați de cei dragi, de colegi, unii dintre noi și-au schimbat complet modul de lucru. Nu ignorăm dificultățile cu care ne confruntăm în această perioadă, dar am ales să facem un inventar al părților bune din această perioadă, așa cum le-am trăit noi, la The Department, în gestionarea proiectelor noastre de traduceri, acum proiecte de traduceri pe timp de pandemie. Pentru că realitatea noastră nu este doar acest virus. Realitatea este că noi continuăm să existăm, să muncim, să glumim cu colegii, să fim mai apropiați ca oricând de cei din jur, în ciuda distanței care ne desparte.

Mai jos câteva dintre aspectele pozitive pe care le-am resimțit noi:

• Flexibilitatea și optimizarea modului de lucru – pentru a putea gestiona eficient lucratul de acasă, în special când există mai mulți membri în cadrul echipei, acum e momentul să introduci în procedurile uzuale instrumentele care te pot ajuta să lucrezi mai ușor și mai eficient. Acum și în viitor, oricum ar arăta viitorul;
• Dezvoltarea abilității de a planifica o zi, de a-ți planifica timpul. În final, pentru a putea avea disciplina de a-ți duce la capăt, cu aceeași concentrare, sarcinile zilnice. Și pentru a avea disciplina de a lua pauzele atât de necesare;
• Diversificarea tehnicilor, conștient sau nu, de people management – pentru a putea gestiona eficient, dar și cu empatie și sprijin, o echipă de la distanță, în contextul actual;
• Eliminarea hârtiilor – pentru că în România încă mai avem nevoie de hârtii și ștampile pentru anumite traduceri, aceasta este o binevenită pauză. Atât pentru noi, cât și pentru planetă. Iar speranța este că în felul acesta putem spera la o schimbare, respectiv renunțarea la anumite proceduri inutile;
• Impulsul pentru creativitate – pentru că trebuie să fim creativi și pentru că acesta pare să fie un moment propice. Pentru ca activitățile noastre să continue (traduceri pe timp de pandemie), suntem obligați să găsim soluții dintre cele mai creative. Sau să facem schimbări majore în abordarea afacerii. Acum este momentul când inventariem prioritățile și abilitățile și putem lua decizii majore pentru a consolida ce am construit. Nevoile sunt în schimbare, iar noi trebuie să ținem pasul cu ele;
• Empatia și consolidarea relațiilor – pentru că am observat că absolut toate interacțiunile noastre cu clienții și colegii externi au fost incredibile în această perioadă. Absolut toată lumea a fost mai înțelegătoare, mai atentă la celălalt. Acest lucru ne arată că ne-am înconjurat cu oameni valoroși și că suntem, cu adevărat, parteneri, la bine și la greu;
• Specializarea – pentru că unii dintre noi au, poate, timp să se concentreze pe a-și consolida pregătirea prin înregistrarea la anumite cursuri care au fost mereu pe lista de to do și nu au ajuns niciodată a fi o prioritate;
• Claritatea – pentru că acum este momentul să facem un pas în spate și să stabilim clar care sunt prioritățile. Flight-or-fight mode. Ceea ce presupune să ai o privire de ansamblu care este atât de necesară pentru a lua decizii și a face o strategie coerentă. Fie că ești freelancer sau reprezinți o afacere.

Urmând cele de mai sus, ne-am gândit să împărtășim cu voi câteva idei despre cum puteți gestiona mai bine această situație pe timp de pandemie:

1. Stabiliți un buget clar. În cazul în care veniturile v-au fost afectate, este important să știți care este venitul mediu minim de care aveți nevoie în lunile următoare. Pornind de acolo, faceți o listă cu cheltuielile pentru aceeași perioadă. Verificați ce cheltuieli pot fi optimizate. Exemplu: de ce ajutoare oferite de stat puteți beneficia/negociați reducerea chiriei. Cereți sfatul contabilului.
2. Faceți o listă cu tot ce aveți nevoie pentru a vă gestiona activitatea cât mai lin și eficient. Verificați dacă există programe sau alte instrumente care vă pot ajuta și pe care nu le folosiți încă:
   a. O soluție de spațiu de stocare în cloud – One Drive, Google Drive, Dropbox etc.;
   b. Organizarea și gestionarea sarcinilor – Trello;
   c. Migrarea către un client de e-mail pentru a organiza mai eficient corespondența – Outlook;
   d. Cloud-based CAT Tool -Wordfast Anywhere, Memoq Cloud, Wordbee etc.;
   e. Eficientizarea comunicării în cadrul echipei – Slack (se poate conecta cu Trello, LeaveBoard și multe alte programe utile) + Zoom (sau alte platforme pentru conferințe video).
3. Analizați situația încasărilor și transmiteți rugăminți personalizate către clienții care au întârzieri la plată pentru a vă asigura că vă sprijină în această perioadă. Fiți siguri că nu au rătăcit facturile și că își amintesc să achite serviciile oferite deja.
4. Comunicați cu clienții voștri, să știe că sunteți operaționali și că sunteți acolo pentru a-i sprijini. Comunicați cu empatie și sprijin. Acum mai mult ca oricând.
5. Faceți o analiză a abilităților personale sau ale echipei și stabiliți o strategie clară aplicabilă acestei perioade. Dacă până acum veniturile se bazau pe interpretariat de conferință sau pe interacțiunea cu publicul, regândiți serviciile pe care le oferiți. Faceți o schimbare care să se potrivească cu punctele forte pe care le aveți. Participați la cursuri online pentru a fi mai pregătiți pentru noua abordare.
6. Știți planul acela de a avea un website? Sau un website în limba străină în care traduceți? Acum ar fi momentul perfect să duceți la bun sfârșit acest plan.
7. Investiți timp în a avea o imagine de ansamblu și o strategie. Este crucial.
8. Nu uitați de sprijinul emoțional. Fiți înțelegători cu voi înșivă și cu echipa.

Rămânem optimiști și alături de voi,
Cristina Tohănean și echipa.

••

Avem o mică colecție de articole pe blog, pentru a face o pauză de la liste și instrumente de lucru. Două dintre acestea despre traducerea literară și scrierea creativă – le găsiți aici.

Data publicării: 27.03.2020

Traducerea literară ca atelier de scriere creativă

Iată un subiect de discuție foarte amplu. Nu pot decât să rămân la suprafața problemei și să îmi folosesc experiența personală ca un soi de introducere.

Zilele trecute am căutat pe internet exact fraza aceasta: „traducerea literară atelier de scriere creativă”.  Am obținut peste 1 milion de rezultate[1]. Toate marile universități din vest, cele vorbitoare de limbă engleză, par să includă acest subiect în programa lor, într-o formă sau alta. Ceea ce e destul de straniu. De ce ar vrea cineva care provine dintr-o cultură dominantă să stabilească o legătură între scrierea creativă (o temă corectă, de altfel) și traducere? Ce concept exotic!

Însă, este adevărat, nu există  cale mai bună – de care să știu eu – pentru a afla „secretele meseriei”. Pentru că, să fim sinceri, dorința ascunsă a fiecărui traducător este să-și vadă într-o bună zi numele pe copertă, iar nu ascuns undeva în carte. Aproape asemenea unui personaj. Cel puțin așa stăteau lucrurile în cazul meu! Nutream această dorință cu fiecare carte pe care o traduceam și, de cele mai multe ori, lucrul acesta îl mulțumea pe scriitorul din mine.

Îndeplineam, cel puțin, rolul de scriitor mandatat.

Și, destul de devreme, am început să folosesc toți autorii pe care îi traduceam pentru a le studia măiestria. Cu alte cuvinte, am început să privesc traducerea ca pe o rescriere creativă.

A existat un moment foarte precis al acestei… epifanii. Un moment de cotitură. Depusesem până atunci eforturi necontenite și aproape lipsite de rațiune pentru a mistui carte după carte, majoritatea fiind scrise de marele maestru al macabrului, nimeni altul decât Stephen King. Și, într-un mod destul de straniu, tot una dintre cărțile sale mi-a schimbat modul de gândire. Era o carte despre scris. Se întâmpla exact acum unsprezece ani. În 2007, la patru ani după ce am început să-mi câștig existența ca traducător de literatură, am primit un mesaj de la una dintre editurile cu care colaboram. Mi-au cerut să încep să traduc Despre scris.

Ei bine, trebuie să recunosc că această carte a avut un efect puternic asupra mea. A pus capăt îndelungatei mele povești de dragoste cu autorul și mi-a dat imboldul de a începe să privesc lucrurile dintr-un alt unghi.

Nu mă înțelegeți greșit. Despre scris este o carte remarcabilă. De fapt, cu siguranță o veți găsi în aproape toate bibliografiile pentru cursurile acelor universități din vest. Prezintă tot ceea ce trebuie să știm despre intrigă, personaje, dialog, poveste de fundal, despre capcana mortală a adverbelor, definind, de asemenea, câteva lucruri despre mentalitatea potrivită a unui scriitor înnăscut. Toate acestea erau lucruri de valoare, adevărate, transmise de autor în cel mai sincer mod. Însă, vedeți dumneavoastră, toate erau, în același timp, lucrurile pe care le văzusem puse în aplicare în cărțile lui Stephen King. Eu, traducătorul lui, poate cel mai atent cititor al său, îi cam cunoșteam trucurile înainte ca el să decidă să le prezinte tuturor, în Despre scris. Și, prin aceasta, mi-a răsturnat lumea. Despre scris m-a învățat să pun sub semnul întrebării fiecare frază.

Doar din momentul acela am început eu să evoluez ca traducător. Iar asta s-a întâmplat din cauză că scriitorul din mine avea nevoie de mai mult. Avea nevoie să se convingă că… „mai sunt și alte lumi în afară de aceasta”, ca să citez din Turnul întunecat.

Și, la fel ca în lumea pistolarului, am trecut mai departe. Am trecut la Ballard, am trecut la Palahniuk, am trecut la Joyce Carol Oates, am trecut la H. P. Lovercraft, am trecut la Raymond Chandler, am trecut la Denis Johnson… am experimentat proza acestora, eram dornic să învăț – nu doar să… câștig. Știam că am avut acces la cel mai bun curs de scriere creativă din lume. M-am luptat cu proza sincopată a lui Palahniuk, pentru că am vrut să îi înțeleg construcția – și, în cele din urmă am reușit, altfel o carte nu poate fi tradusă întocmai. Am sondat proza hipnotică a lui Ballard, căutându-i cadența, simțind-o din ce în ce mai aproape, până când am reușit să dansez pe ritmul său în stil techno-trance. Apoi am pășit pe întortocheatele căi pe care le folosește Joyce Carol Oates pentru a ne îndruma prin timp și spațiu, cu o narațiune care este uneori foarte pedantă. Și l-am urmărit pe detectivul Marlowe, atât de abil și de spiritual, întotdeauna pregătit cu câte un răspuns tăios. Iar apoi, timp de aproape un an, am fost acel narator infam și nestatornic, Wilkie Collins, din cartea Drood, scrisă de Dan Simmons. Iar lista ar putea continua…

Măiestria scrisului se învață prin exercițiu. La început imiți, apoi începi să te apropii de propriul sine. Treptat, puțin câte puțin. Faci lucrul acesta citind, cu siguranță. Altă cale nu există. Însă, uneori, cei norocoși au șansa de a traduce literatură. Literalmente, aceștia primesc un permis pentru a imita. O vreme faci lucrul acesta inconștient, însă, mai devreme sau mai târziu, începi să distingi anumite tipare, ți le însușești și le transformi în reflexe, acestea devin parte din tine. Un scriitor care și traduce nu este doar suma cărților pe care le-a citit, ci este și suma autorilor a căror voce a reprodus-o.

Acesta este un subiect de discuție foarte amplu. Și cred că frumusețea sa constă în faptul că, indiferent cât de mult ai încerca, rămâi doar la suprafața problemei. Ceea ce se întâmplă în profunzime, rămâne în profunzime. Netradus și intraductibil prin mijloace convenționale.

[1] Notă: la căutarea în limba engleză, după „literary translation workshop for creative writing”

••

[ Mircea Pricăjan este scriitor și traducător de literatură de limbă engleză. Cea mai recentă carte (publicată) a sa este Pumn de fier. A tradus din limba engleză peste 60 de volume. ]

Alte articole pe tema traducerii literare găsiți aici.

Acest articol a fost preluat, cu acordul lui Mircea Pricăjan, din „Confluențe – Analele Universităţii din Oradea, Fascicula Limbi și literaturi moderne Oradea, 2018” și tradus din limba engleză de Claudia Galea.

Data publicării: 13.05.2019

Povești cu porumbei și portugheză

Am fost de curând în Angola, pe la mijlocul Africii, pe coasta vestică. Un cer impunător, o climă foarte diferită, multă natură în oraș, mult instinct în civilizație. Oamenii vorbesc clar și direct, într-o portugheză fără echivoc.

Portugheza lor e altfel decât cea din Portugalia. Are un ritm care nu-ți mai dă drumul, odată ce îți răsună în auz câteva fraze, ca ritmurile hotărâte de percuție asociate de obicei cu ținuturile africane.

Poveștile pe care le-am auzit sunt incredibile, oamenii de acolo par să trăiască numai ca în filme. De exemplu, o femeie care se zidește în propriul apartament de frică și care, ca să supraviețuiască, învață să vâneze porumbei folosind diamante poate părea prea de tot – cu toate astea, s-a întâmplat cu adevărat. Și sigur e o poveste care merită dată mai departe.

Am fost în Angola de la tastatura mea, de pe scaunul de birou din București, onorată să traduc un scriitor faimos și foarte generos în povești care merită date mai departe, José Eduardo Agualusa. De obicei experiența traducerii literare e destul de puternică, mai ales atunci când îți place cartea, încât să ai impresia că ajungi să cunoști un loc, un oraș, o regiune. Și așa am ajuns și în Angola, traducând Teoria generală a uitării.

Unul dintre avantajele traducătorilor din limbi așa-numite mici – deși portugheza este a cincea limbă de circulație în lume, dar perspectiva aici e a pieței, așa că numărul de vorbitori nu prea mai are importanță – este că scriitori aleși pentru publicare sunt aproape în exclusivitate nume mari. Editurile cu greu riscă să publice debutanți sau autori care nu au deja o reputație dovedită pe piața editorială internațională, care nu sunt nume ale momentului, fiindcă astfel ar pierde din argumentele pentru a-i vinde.

Ca atare, am avut ocazia să traduc romane de-ale celor mai cunoscute nume de scriitori de limbă portugheză. Este întotdeauna un sentiment puțin copleșitor să traduci nume mari, chiar dacă în spațiul nostru ele sunt necunoscute – sau cu atât mai mult, fiindcă aici nu sunt cunoscute, responsabilitatea pare și mai mare.

Agualusa este cel mai cunoscut scriitor angolez, faimos, firește, și în Portugalia, Brazilia și Mozambic, și, din premiu în premiu, a reușit să ajuns să fie apreciat și promovat și la nivel internațional. Este încă un nume obscur în România, cu doar două traduceri publicate, două romane, dar la interval destul de mare încât să se piardă în peisajul editorial.

Are un stil atât de limpede și de bine construit, încât a fost destul de ușor să învăț să dansez după cum îmi cânta. De obicei, la prima mână a traducerii, începutul unui roman are încă stângăciile și convenționalismul normale între doi necunoscuți. Abia la momentul recitirii, după ce traducerea e deja avansată și autor și traducător nu mai au atâtea secrete,  începutul poate fi refăcut pe tonul și vocabularul potrivite. La fiecare recitire se găsește ceva de corectat, fie că tai sau adaugi o prepoziție, că faci sau desfaci o inversiune, fie că reiei o frază cu totul, fie că te hotărăști să traduci sau să lași în original un nume. E ca și cum textul ar fi desenele din nori, despre care vorbește Agualusa în roman: se modifică în fiecare moment și depinde ce vezi de când și cu ce ochi te uiți la ele. Traducerea este o ipostază a textului, o fotografie a unui desen din nori, care devine, la rândul ei, un nor călător sub privirile altor cititori.

Tocmai de aceea, dialogul cu redactorul cărții este un moment important, pe care îl aștept cu interes și curiozitate. Redactorul verifică logica și stilistica scrierii în limba țintă. De obicei sunt pregătită cu argumente pentru a-mi apăra traducerea, la nevoie, pentru a-mi explica alegerile, dar în cazul angolezului, totul a curs la fel de lin și firesc precum și scrie – o confirmare în plus a unui autor bun. Fără să simți un specific istoric sau național apăsător, prin povești și personaje care te țin cu sufletul la gură ca într-un Pulp Fiction african, cum a fost referit într-o recenzie, Agualusa vorbește despre subiectul lui preferat: Angola – ca o căutare continuă, sinceră, despre ce e, de fapt, al tău, ce te face să fii tu, ce înseamnă bun sau rău – și mai cu seamă Luanda, capitala ei – Am văzut în orașul ăsta ce nici în vise nu visezi. Sunt povești care te duc mereu la alte povești, pe cât de grave, pe atât de echilibrate de simțul umorului. În ciuda istoriei tulburate și sângeroase a Angolei, strecurată mai mult sau mai puțin discret în diverse episoade din carte, scrierea mi-a inspirat putere și optimism, iar asta contează ca atmosferă de lucru. Totuși, petreci câteva luni de zile cu o carte, până o aduci la o versiune finală pe care să o predai mai departe corecturii și redactării.

Mi-a plăcut mai ales sinceritatea și simplitatea din dialoguri, ca și cum nu ar fi nici timp, nici motiv să ocolești, să scuzi, să îndulcești. E un stil care dă un ritm și un dinamism aparte. Țin minte că, pe când traduceam cartea lui Agualusa, eram mai atentă la modul în care ne vorbim, la ce și cum ne spunem, la spații și limite, dar asta presupun că face parte din permeabilitatea traducătorilor.

Chiar dacă știu de dinainte ce se întâmplă, în momentul traducerii suspansul este la fel de mare, mai ales în dialoguri, e momentul în care alegi vorbele și interpretezi fără rețineri (nu te vede nimeni), fie și în gând, fiecare personaj, bun sau rău. Ai ocazia să experimentezi personalități și registre de vocabular din cele mai diferite și afli, de exemplu, că personajul derbedeului adolescent angolez pe care îl traduci va ști să înjure în momentele de furie la fel de îndrăzneț, savuros sau timid pe cât știi și tu sau cât vrei să lași să se afle că știi.

M-a amuzat să aflu și că unul dintre cele mai mari târguri din Africa, care a luat formă și proporții în Luanda, a fost denumit după o telenovelă braziliană de succes în lume în anii 80: Roque Santeiro. Târgul Roque Santeiro era enorm, cât 500 de terenuri de fotbal, alcătuit din barăci rudimentare, tejghele sau produse expuse direct pe pământ. Puteai găsi acolo absolut orice, de la maioneză la diamante. A fost închis în 2011. Asta n-am aflat din carte, ci din cercetarea din fundalul traducerii, o îndeletnicire care mă fascinează. Verificarea oricărui nume propriu care apare în text, a oricărei date, a oricărei coordonate de spațiu, timp sau culoare locală e o muncă minuțioasă în care mă pierd voluntar ca un detectiv perseverent, totuși unul fericit că are internetul la dispoziție.

Pe femeia care construiește un zid între casa ei și restul lumii o cheamă Ludovica și este portugheză. Ea prinde sfârșitul Angolei coloniale și începutul Angolei independente, cu toate schimbările pe care le implică un astfel de eveniment, de la nivel național, la nivel personal. Dar felul în care Agualusa spune povestea – astfel sec rezumată – declanșează acel mecanism despre care unii traducători literari spun că i-au convins să aleagă meseria: să vrea să dea povestea mai departe. Până la urmă, și Agualusa o spune: Un om cu o poveste bună e aproape un rege.

••

[ Simina Popa este traducătoare de literatură de limbă portugheză. A tradus autori din Portugalia, Brazilia, Angola și Mozambic. Teoria generală a uitării, de José Eduardo Agualusa este cel mai recent roman tradus, publicat la editura Polirom ]

Acesta articol a fost scris de Simina Popa, invitata noastră, pentru a dezvălui o parte dintre trăirile traducătorului de literatură și, poate, din secretele acestuia.

Alte articole pe tema traducerii literare găsiți aici.

Data publicării: 15.04.2019